Acasă > Proiecte > Ziua Copilului – Cusă cu obstacole

Am avut cu toții o zi minunată!

Astăzi, de Ziua Copilului, Cercetașii din Roșia Montană au organizat cu sprijinul localnicilor o cursă cu obstacole, care pentru fiecare copil o fost o adevărată aventură!

Ne-am mobilizat de dimineață și am adunat materialele din patru locuri și am plecat la Stadionul din Roșia Montană pentru a pregăti traseul. Chiar dacă ploua și ne-am udat imediat am fost foarte încântați de ce facem și foarte bucuroși să vedem ce va urma.

La ora 12.00 deja era totul gata – traseu, masa pentru înscrieri, copiii veneau, părinții la fel, iar toată lumea era entuziasmată de traseu. „Cursa” urma să se desfășoare pe echipe de câte doi, care plecau pe rând, în timp ce ceilalți urmăreau și încurajau. Peste 15 obstacole/ probe trebuiau să treacă pe o ploaie rece, undeva la maxim 12 grade Celsius.

S-au înscris 11 echipe: Fluturașii, Hidraulicii, Spirit, Lupișorii, Tigers, Rechinii, Watch Dogs, Steluțele, Rapizii, Vulturii și Coioții care au trecut diverse probe: s-au cărat cu roaba, au trecut prin cauciucuri, au cărat un sac cu pietriș alergând printre jaloane (butuci de lemn), au aruncat cu conuri de brad într-o găleată mică pentru a trece la următorul obstacol, au alergat în saci de rafie, au trecut pe burtă și în coate pe sub o pânză din sfoară, au alergat călcând printre treptele de la o scară, au sărit peste un butoi, au alergat pe butuci din lemn, apoi printre multe cauciucuri de mașină, și-au testat echilibrul traversând mai multe scânduri strâmte, au sărit peste un triunghi făcut din paleți, s-au cocoțat pe două cauciucuri de tractor, au trecut pe burtă și în coate pe sub un celofan lung de 5 metri, iar dacă la prima probă s-au plimbat într-o roabă, acum la ultima probă au trebuit să facă o roabă umană și să stângă din dinți pentru ultimii 20 de metri până la Finish.

După ce terminau cursa mergeau la tribună unde erau așteptați de susținători și se umpleau de energie de la siropul de căpșuni cu apă, pancove și alte bunătățuri dulci. Deasemenea au avut și un tratament special din partea lui tanti Miți care îi usca pe fiecare în parte pe cap. Am cântat cu toții la mulți ani copiilor, iar apoi, fiecare echipă a fost strigată și invitată în față pentru a primi o diplomă ca să-și amintească de această zi minunată.

A fost o cursă în care cercetașii și ceilalți copii din Roșia Montană au fost adevărați gladiatori. Au fost determinați, implicați, electrizați, s-au ajutat unul pe celălalt, iar de fiecare dată ceilalți de pe margine îi încurajau pe cei care erau în cursă. Toți au fost o adevărată echipă!

Din punct de vedere organizatoric, totul a mers ceas! Cercetașii și localnicii voluntari s-au înțeles și au lucrat foarte bine pentru realizarea acestui eveniment.

Le mulțumim și îi felicităm pe toți care s-au implicat și au participat!

Mai multe poze aici.