Acasă > Echipa > Mihaela Gîrleanu
Mihaela Gîrleanu

Motto: Dacă vrei să construieşti un vapor, să nu începi prin a-i trimite pe oameni după lemne, cuie, unelte, sfori şi alte materiale. Învaţă-i întâi să tânjească după marea îndepărtată, nesfârşită.” (Antoine de Saint-Exupéry)

Activă în mediul neguvernamental de peste 10 ani am avut oportunitatea de a colabora cu diverse organizații din domeniile: social, educație, cultură, drepturile omului și dezvoltare durabilă. Cum zic prietenii, consecința intersecției între independența franțuzească și Ordnung muß sein (trebuie să existe ordine). Fire calmă, solidară, echilibrată și pragmatică, am tânjit mereu după Educația pentru Viață – un amestec sănătos între educație, abilități de viață și dezvoltare durabilă în opinia mea. M-am bucurat din plin de ea din momentul în care am decis să “las lumea un pic mai bună decât am găsit-o!” sau cam așa sună povestea de cum am ajuns să fiu director executiv al celei mai faine și vechi organizații de tineret din România: Organizația Națională “Cercetașii României” – ONCR.

Am crezut mereu într-o societate implicată, responsabilă social și guvernată de valori și principii etice. Acum 6 ani pășeam pentru prima dată în Roșia Montană, și de atunci m-am întors mereu cu gândul și fapta. Astăzi, am șansa să cresc alături de oameni faini și foarte dragi mie și să ajut cum pot eu mai bine comunitatea roșienilor din interiorul Centrului Local Roșia Montană – filială ONCR. Punând în prim plan echitatea și profesionalismul cred în schimbarea prin educație în interiorul comunităților mici, cu atât mai mult cu cât implicarea e dublată de prieteni sufletiști, devotați și gata oricând!