Sunt Daniela, am 49 de ani, sunt medic de profesie, sunt căsătorită și am doi copii. Sunt fericită să mă alătur echipei în efortul de a atrage atenția asupra Roșiei Montane, asupra copiilor minunați care cresc și învață aici și care merită să crească cu o mentalitate sănătoasă, să se bucure de generozitatea cu care natura a revărsat daruri asupra meleagurilor lor natale. Acești copii trebuie să se bucure de copilărie, dar și să învețe, să știe să aprecieze frumusețea lucrurilor simple, să crească în spiritul adevăratelor valori, departe de lucrurile poleite, dar fără valoare, departe de toate vicisitudinile pe care societatea de consum și goana după bani le-au atras dupa sine… Trebuie să recunosc, un motiv pentru care am dorit să mă implic este foarte tânărul Tică Darie, un exemplu de dăruire pentru o cauză nobilă, un om care la o vârstă foarte tânără face eforturi serioase să lase ceva în urmă, o face însă nu oricum, ci cu dragoste și profesionalism…
Sunt fericită să fiu alături de copiii din Roșia Montană, să le împărtășesc din experiența mea, dar la fel de mult mă bucur să lucrez cu echipa de lideri de cercetași, toți tineri, entuziaști, dornici să se implice, harnici și responsabili. Ma alătur lor cu bucurie, sperând că ceea ce încercăm să facem să fie trainic și formativ.